joi, 8 ianuarie 2015

New year's resolutions 2015





De acum încolo în fiecare an primul post va fi "New year's resolutions" așa că să ne apucăm de scris (voi de citit) 

Prima rezoluție (știu că nu sună prea bine acest cuvânt dar.. asta e) este să fiu mai organizată în post-urile de pe blog. Nu prea postez atât de mult dar anul acesta o sa fac tot posibilul (și trebuie sa reușesc, o sa reușesc) să postez mai des și mai MULT. Am observat și că postările nu sunt foarte lungi dar cum am mai spus mai sus anul acesta o sa fac tot posibilul să fiu mai organizată în postări și nu numai. Poate o să încerc cât de curând să-mi fixez o dată sau mai multe în care să postez asta ca să știți când o să postez și ce o să postez. O să anunț pe pagina de facebook (sau la sfârșitul post-ului) care o să fie următorul subiect. 

A doua rezoluție ar fi să fac în fiecare zi (ideal ar fi dimineața) ori 15 ori 30 de minute de exerciții, mai exact sport. Este bine să facem mișcare în fiecare zi, nu spune nimeni să facem nu știu ce exerciții complicate sau la nu știu ce aparate. În fiecare zi o să încerc să fac mișcare, orice exerciții abdomene, flotări, genuflexiuni etc. Este bine să facem exerciții în fiecare zi timp de câteva minute pentru a ne menține la o greutate acceptabilă, pentru a ne simți mai bine, mai tonifiate și ne simțim mai plini de vitalitate datorită sportului. Vreau să mă (re)apuc și de înot dar acum depinde de mai mulți factori. În concluzie 15 sau 30 de minute de exerciții fizice pe zi o să le fac cu mare drag (dar acest drag o să vină în timp, maxim o săptamână ca să-mi intru în ritm). 

A treia rezoluție ar fi ca în acest an (și nu numai) să mănânc mai sănătos și să elimin fast-food-ul. Anul trecut am cam exagerat cu fast-food-ul din diverse motive, ori eram în întârziere și am mâncat fast-food, ori am mai ieșit în oraș cu prietenii la fast-food (și asta destul de des), ori îmi mai uit pachetul acasă... fel și fel de motive dar recunosc că imi și plac chimicalele și nu sunt deloc sănătoase deci din acest motiv voi încerca să le mănânc foarte rar sau în cazurile extreme. La fast-food includ și băuturile de genul Fanta, Sprite, Coca-Cola și trebuie să recunosc că băutura mea "preferata" aș putea spune, este cola. Aproape în fiecare zi beau cola și poate acum nu simt și nu văd reacțiile adverse dar în timp ele vor apărea așa că cel mai bine ar fi să mă dau pe sucuri naturale. Poate nu o să reșesc din prima, poate o să reușesc peste câteva luni sau la anul cine stie, dar important este să nu renunți, iei totul pas cu pas și cândva vei reuși, dacă nu renunți vei reuși la un moment dat. 

A patra rezolutie ar fi să mă îngrijesc în fiecare zi. Eu sunt o persoană care dacă nu face duș în fiecare zi face CRIZE (vorbesc serios), fac foarte urât mai ales dacă într-o zi se întâmplă să nu am apă caldă din cauză că se lucrează la țevi sau mai știu eu ce, chiar și atunci eu (împreună cu nervii mei întinși la maxim) îmi încălzesc 2-3 oale cu apă. Mă îngrijesc aproape în fiecare zi îmi dau cu totul felul de creme, cremuțe, loțiuni, tratamente etc. Mereu am grijă de pielea mea, tenul meu, unghiile mele, părul meu etc.. dar se mai întâmplă să nu am mereu grijă de ele, ori că uneori îmi este prea lene ori că ajung acasă foarte obosită. Anul acesta nu mai vreau să treacă zi fără să am grijă de mine, se mai întâmplă să cobor până jos la magazin să cumpăr pâine sau orice altceva de care am nevoie în acel moment, și atunci ies nearanjată, ies afară din casă ca și când as fi cea mai tristă persoană de pe pământ dar acest lucru nu se va mai întâmpla. Mereu o să am grijă ca atunci când ies din casă să fiu aranjată pentru că la urma urmei sunt fată, femeie și mereu trebuie sa fiu aranjată.

A cincea rezoluție ar fi să fiu mai încrezătoare în mine și în forțele proprii. Cum să reușesc ceva dacă nici măcar eu nu cred în forțele proprii? De acum încolo o sa am mai multă încredere în mine și n-o să mai las ca gurile rele să mă demoralizeze cu replici de genul "ești varză, lasa-te", "nu știi să faci nimic", "ești praf" etc.. . Cred că toate persoanele care demoralizează pe cineva nu au încredere în ei însăși așa că ii demoralizează pe cei care nu sunt siguri pe ei ca haterii să reușeasca' dar eu n-o să-i mai las să mă termine psihic ca să ajung până în punctul în care nu mai am încredere în mine. O să fiu mai încrezătoare în mine și în forțele proprii. 

A șasea rezoluție și ultima este să nu treaca o zi fără să zâmbesc. Eu cred că dacă zâmbești te simți mai bine și o să termini ziua și mai bine. Nu o să mai pretind ca zâmbesc când zâmbetul meu este fals. În fiecare zi o să zambesc natural pentru a mă simți bine toată ziua și a termina ziua și mai bine.
Zâmbeştee! Tu! Da, tu cel care citeşti asta! :) Smileeee :).



Subscribe to Our Blog Updates!




Share this article!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML